marți, 19 ianuarie 2010

Trist dar adevarat ...



Intr-o dimineata rece de ianuarie a anului 2007 in statia de metrou "L’enfant Plaza" din Washington si-a facut aparitia un tanar violinist. "Artistul" nu iesea cu nimic in evidenta in peisajul cotidian. Un tanar care incerca doar sa stranga niste bani de buzunar.

Si-a scos vioara si apoi a lasat cutia deschisa in fata sa. Tanarul violinist a cantat mai multe piese din Bach, timp de aproape o ora. In tot acest timp, peste 200 sute de oameni au trecut prin statie in drumul lor catre serviciu. Fiecare dintre ei a reactionat diferit. Dupa trei minute un barbat isi da seama ca tanarul este talentat si intepreteaza o arie deosebita. S-a oprit pentru cateva clipe, iar apoi si-a continuat drumul catre serviciu.

Dupa alte patru minute, violonistul primeste primii sai bani din acea zi. O femeie arunca in cutia viorii un dolar si isi continua drumul fara sa se opreasca. Dupa alte cateva minute un tanar poposeste mai mult timp in fata violonistului, se uita apoi la ceas si porneste mai departe. Zece minute mai tarziu, un baiat de trei ani se opreste in fata tanarului, insa mama sa il trage grabita de mana, desi copilul se oprise fascinat de muzica violonistului.

Multi alti copii au reactionat aproape la fel in momentul in care au trecut prin fata tanarului muzician. Insa, fiecare parinte, fara nicio exceptie, i-a fortat sa mearga mai departe.

Dupa 45 de minute tanarul violonist inca mai canta din celebrele piese de Bach. Bilantul: doar sase persoane s-au oprit din drumul lor si au ascultat pret de un minut sau doua sunetele viorii. Aproximativ 20 de persoane i-au dat bani. Dar toti au continuat sa mearga mai departe. In total, 32 de dolari.

Dupa o ora de cantat, situatia a ramas neschimbata. Nimeni nu a aplaudat, nimanui nu i s-a parut nimic ciudat sau iesit din comun. Nici macar o persoana din toate cele doua sute nu a intarziat mai mult de cinci minute in fata tanarului violinist. Nimanui nu i s-a parut o aparitie extraordinara acest spectacol.

Prea ocupati pentru a ne opri si a recunoaste un geniu

Vioara la care a cantat tanarul din metroul din Washington este un Stradivarius si valoareaza peste 3,5 milioane de dolari. Insa nu acest fapt ar fi trebuit sa fie recunoscut, in primul rand, de trecatorii matinali ai metropolei americane.

Tanarul artist care a interpretat pe unul dintre cei mai complecsi si dificili compozitori ai lumii, Johann Sebastian Bach, nu era nimeni altcineva decat violonistul Joshua Bell, unul dintre cei mai valorosi muzicieni ai lumii din acest moment. Insa, nici faptul ca niciun trecator nu l-a identificat pe Joshua Bell nu reprezinta pacatul cel mai mare al celor peste 200 de trecatori din statia "L’enfant Plaza" din Washington.

Cu doua zile inainte de acest experiment, Joshua Bell a cantat la teatrul din Boston cu casa inchisa, iar un bilet la concertul sau a costat cel putin 100 de dolari. Ceea ce ratasera toti trecatorii din statia metroului din Washington era una dintre cele mai exceptionale interpretari muzicale din lume. Unul dintre cei mai buni muzicieni moderni interpretand pe unul dintre cei mai mari compozitori ai tuturor timpurilor - Johann Sebastian Bach. Un lucru care a scapat tuturor celor grabiti spre munca.

Recitalul incognito a lui Joshua Bell a fost un experiment social organizat de cotidianul american Washington Post . Scopul acestui experiment a fost acela de a detecta prioritatile oamenilor, perceptiile si gusturile lor.

Din rezultatele acestui experiment se ivesc cel putin cateva intrebari, mai mult sau mai putin retorice: cat de dispusi suntem sa recunoastem frumusetea unui lucru intr-un mediu comun si la o ora nepotrivita? Un lucru mai are aceeasi valoare pentru noi daca il desprindem de locul in care s-a consacrat? Putem recunoaste talentul si geniul intr-un mediu cat se poate de obisnuit? Nu trecem de prea multe ori pe langa lucruri magnifice fara a deschide ochii asupra lor? Nu cumva ne-am obisnuit sa recunoastem o calitate sau un merit doar atunci cand acelui lucru i s-a pus deja o eticheta si e recunoscut "oficial"?

Cum ne recunoastem valorile si cat pret punem pe ele?

Pentru a intari puterea acestui experiment trebuie spus ca statia de metrou "L’enfant Plaza" este situata in centrul orasului Washington, acolo unde este concentrat intregul aparat administrativ guvernamental american, iar oamenii care la acea ora treceau prin statia de metrou erau persoane cu o educatie culturala cel putin de nivel mediu, ei fiind analisti politici, project manageri, finantisti, consultanti politici sau directori de departamente.

Ce putem intelege dupa ce am aflat despre acest experiment? Inainte de toate, cred ca ramanem cu un gust amar. Ne-am fi dorit sa nu se fi intamplat asa... Ne-am fi dorit ca macar un singur om sa se fi oprit pentru mai mult de doua minute in fata violonistului.

Concluzia acestui experiment este una trist de adevarata: daca nu avem timpul si aplecarea necesara pentru a ne opri macar pret de cinci minute (asta in cazul in care nu putem sa il recunoastem pe deplin) in fata unuia dintre cei mai buni muzicieni din lume cantand una dintre cele mai inaltatoare melodii compuse vreodata, la cel mai de pret instrument fabricat de om vreodata, atunci la cate alte lucruri minunate nu dam cu piciorul in fiecare zi, cate alte lucruri cu adevarat frumoase si inaltatoare nu ratam zilnic pentru ca nu avem timp sa le observam sau pur si simplu ne-am pierdut puterea de a le recunoaste....?

Pierduti in graba noastra zilnica minora, in fuga permanenta de autentic, in ascunderea din care nu mai avem timp sa iesim, noi, copiii societatii moderne acaparati in totalitate de informatie si tehnologie, am uitat sa mai privim in jurul nostru detasati, am uitat sa invatam sa nu ne mai grabim, sa nu mai alergam tot timpul.

In fuga noastra permanenta de autentic am ajuns sa avem nevoie de Etichete si de Marci pentru a ne putea ghida in viata, in lumea valorilor. Iar drama noastra este ca toate Etichetele si Marcile care ne ghideaza viata sunt puse de altii, rareori de noi. Avem nevoie de recunoasterea unui institutii precum Atheneul, care sa gazduiasca un Joshua Bell, pentru a-l privi pe violonist ca pe o valoare.

Daca Joshua Bell nu se afla in incinta unui Teatru sau unui Atheneu consacrat, atunci nici noi nu ii acordam atentie si nici nu il aplaudam. In schimb, batem din palme minute in sir la concertul unui Joshua Bell, fara sa fi inteles sau trait poate mare lucru din muzica sa, doar pentru ca asa se face, asa face toate lumea, asa trebuie sa fie facut...

Sursa: http://www.ziare.com/articole/recunoasterea+valorilor

Seja o primeiro a comentar

Trimiteți un comentariu

Părerea ta este importantă pentru mine ....

Related Posts with Thumbnails

Un fluturas .... pe scena vietii! © 2008. Template by Dicas Blogger.

TOPO