Se afișează postările cu eticheta Sanatate. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Sanatate. Afișați toate postările

luni, 29 martie 2010

124 de ani de COCA-COLA


Azi se împlinesc 123 de ani de când a apărut Coca Cola.

Coca-Cola este o băutură răcoritoare produsă de The Coca-Cola Company, făcută din frunze de coca decocainizate. Numele provine de la două din ingrediente: frunzele de coca şi boabele de cola.

Aroma distinctivă de “cola” provine în principal din amestecul de zahăr, ulei de portocală, ulei de lămâie şi vanilie, restul ingredientelor având doar contribuţii minore. Firma producătoare, Coca-Cola Corporation, este cel mai mare consumator de extract natural de vanilie din lume. În prezent, Coca-Cola este cea mai consumata băutură răcoritoare din lume.

Coca-Cola este un tip de răcoritoare carbogazoasă vândută în magazine, restaurante şi maşini automate de vânzare în mai mult de 200 de ţări. Aceasta este produsă de The Coca-Cola Company şi este adesea menţionată pur şi simplu Coke. Iniţial concepută ca un medicament brevetat, atunci când a fost inventată la sfârşitul secolului 19 de către John Pemberton, Coca-Cola a fost cumpărată de către omul de afaceri Asa Griggs Candler, ale cărui tactici de comercializare au condus Coke la dominaţia pieţei băuturilor răcoritoare în secolul al 20-lea.

Compania produce concentrat, care este apoi vândut la diverşi îmbuteliatori de Coca-Cola licenţiaţi, din întreaga lume. Îmbuteliatorii, care deţin contracte teritoriale exclusive cu societatea, fabrică produsul finit în cutii şi sticle, din concentrat în combinaţie cu apă filtrată şi îndulcitori. Îmbuteliatorii apoi vând, distribuie şi comercializează Coca Cola în cutii şi sticle în magazinele de vânzare cu amănuntul şi prin maşinile automate de vânzare. Coca-Cola Company vinde de asemenea, concentrat pentru vânzări-fântână către marile restaurante şi distribuitorii de servicii alimentare.

Coca-Cola Company a introdus şi prezentat ocazional şi alte băuturi de tip cola sub numele brandului Coke. Cea mai comună dintre acestea este Diet Coke. Cu toate acestea, există şi altele, inclusiv Diet Coke Caffeine-Free, Cherry Coke, Coca-Cola Zero, Vanilla Coke şi ediţiile speciale cu lămâie şi chiar cu cafea.

Coca -cola vanduta initial ca medicament

Prima reţetă Coca-Cola a fost inventată în Columbus, Georgia, de către John Stith Pemberton, iniţial ca un cocawine numit Pemberton’s French Wine Coca în 1885. El se poate să fi fost inspirat de succesul formidabil al cocawine-ului creat de europeanul Angelo Mariani, Vin Mariani. Primele vânzări au fost la Jacob’s Farmacy din Atlanta, Georgia, pe 8 mai, 1886. A fost vândută iniţial ca un medicament brevetat pentru cinci cenţi. Pemberton a susţinut că băutura Coca-Cola a vindecat multe boli, inclusiv dependenţa de morfină, dispepsia, neurastenia, durerile de cap şi impotenţa. Pemberton a publicat prima reclamă pentru băutură pe 29 mai a aceluiaşi an, în Atlanta Journal. În primele opt luni doar nouă băuturi au fost vândute zilnic. În 1888 au existat pe piaţă trei versiuni de Coca-Cola vândute separat de trei firme. Asa Griggs Candler a preluat compania lui Pemberton în 1887 şi a încorporat-o în 1888 în Coca Cola company în 1888. În acelaşi an, din cauza dependenţei de morfină, Pemberton îşi vinde drepturile a doua oară altor patru afacerişti: J.C. Mayfield, A.O. Murphey, C.O. Mullahy şi E.H. Bloodworth. În acelaşi timp, fiul alcoolic al lui Pemberton, Charley Pemberton a început să vândă propria versiune a produsului. Coca-Cola a fost vândută în sticle, pentru prima data pe 12 martie 1894. Cutiile de Coke au apărut pentru prima dată în 1955. Prima îmbuteliere de Coca-Cola a avut loc în Vicksburg, Mississippi, la Biedenharn Candy Company în 1891. Proprietarul acesteia era Joseph A. Biedenharn. Sticlele originale au fost sticlele Biedenharn, foarte diferite de modelul „hobble-skirt” de mai târziu care este acum atât de familiar.

Partea mai putin cunoscuta a brandului

Coca-Cola are un nivel al pH-ului de 3-4, foarte acid. Acest fapt este datorat, în mare parte, acidului fosforic, care este de asemenea responsabil pentru producerea dependenţei. Experimente s-au făcut, spre exemplu punerea unui dinte în Coca-Cola, în suc de portocale şi în alte lichide. După câteva săptămâni, s-a constatat că s-a dizolvat parţial în băutură, aceasta ducând la concluzii despre ce efect ar avea asupra intestinelor sensibile ale corpului. Compania a răspuns acuzaţiilor prin faptul că atunci când se bea, dinţii nu sunt decât puţin timp expuşi acidului din lichid, iar saliva conţine neutralizatori pentru acei acizi. Un zvon a afirmat că dacă e consumat în exces, Coca-Cola poate duce chiar la moarte: nivelul ridicat al dioxidului de carbon din corp ar bloca calea oxigenului, astfel ducând la încetarea activităţii plămânilor, deci moarte, dar compania a negat aceste afirmaţii.

Evolutie spectaculoasa

Coca-Cola a crescut permanent şi la început de mileniu trei produce 40 de miliarde de litri de băutură pe an. În 1886, Coca-Cola se vindea într-o mică farmacie din Atlanta. Acum, în al doilea secol de existenta, Coca-Cola Company vinde aproape 300 de branduri în 200 de ţări. La început vânzările zilnice erau în medie de nouă pahare pe zi. Azi, la fiecare 10 secunde, 126.000 de oameni cumpără un produs Coca-Cola.

Sursa:http://www.stildeviata.net/2009/01/coca-cola-evolutia-unui-brand/

marți, 19 ianuarie 2010

Sucurile de fructe

Sucurile de fructe sunt pe buna dreptate considerate a fi autentice "produse nobile", cum le defineste medicul francez J. Dupaigne, dar si denumirea de "sange vegetal", pe care le-o da medicul naturist american D.C. Jarvis, este cat se poate de potrivita. Asadar, in afara de consumarea obisnuita a fructelor, este recomandata si aceasta modalitate moderna, ce consta in consumarea lor sub forma de sucuri.

Daca ar fi sa sintetizam pe scurt principalele lor virtuti, acestea s-ar prezenta astfel:


- Actiunea nutritiva si energetica, asadar calorica, aceasta fiind cu atat mai puternica cu cat continutul glucidic al respectivului suc este mai bine reprezentat.
Este bine de stiut, din acest punct de vedere, ca 100 g suc de ananas ne furnizeaza 54 calorii, de portocale 49, de grape-fruit 42, de mere 52, iar de struguri (in functie de varietate) intre 76 si 99 calorii.

- Actiunea hiposodata, datorata sodiului in cantitate redusa pe care il contin, motiv pentru care sucurile de fructe pot fi consumate din abundenta in contextul dietelor hiposodate.

- Actiunea alcalinizanta, datorata acizilor organici care, dupa cum stim, sunt metabolizati in organism si transformati in saruri alcaline.

- Actiunea diuretica, datorata continutului lor bogat in apa.

- Actiunea astringenta, asadar constipanta, datorata continutului lor bogat in substante tanante, trasatura caracteristica in special sucurilor de afine, de coarne si de gutui.

- Actiunea laxativa, proprie mai ales sucurilor bogate in balast, respectiv in celuloza, cum este situatia celor preparate din prune uscate.

- Actiunea hipocalorica, datorata continutului lor redus in proteine, lichide si chiar glucide - situatie proprie sucurilor de fructe in general, motiv pentru care ele prezinta o indicatie majora in curele de slabire, la moda in lumea contemporana.

Daca ar fi ca, in continuare, sa sintetizam pe scurt si bolile asupra carora actioneaza din plin virtutile nutritionale si terapeutice ale sucurilor de fructe, putem preciza:
- Sucurile de fructe avand, cum am mai spus, o valoare energetica redusa, pot inlocui alimentele concentrate si implicit hipercalorice, reducand astfel substantial nivelul energetic al ratiei alimentare, fara a diminua pe aceasta cale volumul mesei.
Este bine de stiut, din acest punct de vedere, ca 100 g paine ne furnizeaza intre 230-250 calorii, in vreme ce o aceeasi cantitate de pepeni galbeni sau rosii ne furnizeaza doar 30-40 calorii.
Daca 100 g smantana ne furnizeaza in jur de 200-300 calorii, o cantitate identica de mere ne furnizeaza doar intre 70-80 calorii.
Daca, in sfarsit, 100 g ciocolata ne dau aprox. 500-600 calorii, o cantitate similara de suc de struguri ne ofera intre 90-100 calorii.

- O entitate patologica care beneficiaza din plin de virtutile sanogenetice ale sucurilor de fructe este si aceasta "boala a secolului" cum este denumita ateromatoza, care asterne patul bolilor cariovasculare, boli aflandu-se, dupa cum stim, pe primul loc al mortalitatii in tarile civilizate.
Or, ateromatoza consta in depunerea unei anumite rugini biologice pe peretii arterelor, rugina care ingusteaza lumenul acestora si le reduce elasticitatea.
Prin absenta aproape totala a grasimilor in sucurile de fructe, nu vor mai exista conditii pentru formarea ruginii mentionate.

- Merita de stiut ca sucurile mai sarace in glucide, ca acelea preparate din fragi, capsuni, grape-fruit si piersici, pot fi date diabeticilor, carora prin definitie le sunt interzise alimentele si fructele cu bogat continut glucidic.

- Tot sucurile din fructe scad nivelul colesterolului din sange ca si din bila, deci din fiere, prevenindu-se pe aceasta cale formarea calculilor biliari.

- Tot aceleasi sucuri de fructe influenteaza favorabil evolutia diverselor boli renale, si aceasta gratie actiunilor lor diuretice.

- Tot sucurile de fructe exercita, in sfarsit, actiuni benefice in starile anemice, stimuland secretiile gastrice, ca si absorbtia fierului.

dr. Arcadie PERCEK

Sursa foto:www.kudika.ro

Ce ascunde pofta de dulce?!

În spatele poftei exagerate de dulciuri se poate ascunde o lipsă de magne­ziu sau de crom. În acelaşi timp, dorinţa nestăpînită de dulce poate fi semnalul unor tulburări metabolice, premergătoare diabetului.


Pofta de dulce este normală atît la copii, cît şi la adulţi. Dar pînă la un punct. În condiţiile unei diete echilibrate, nu-i nici o problemă dacă mîncăm o bomboană sau un pătrat de ciocolată. Trebuie să ne alarmăm atunci cînd nu ne putem abţine şi devorăm o pungă întreagă de bomboane, o tabletă de ciocolată. În spatele poftei excesive de dulciuri se pot ascunde carenţele de magneziu sau crom, atrag atenţia nutriţioniştii. În asemenea situaţii, cel mai bine este să înlocuim dulciurile cu fructe crude şi să luăm nişte suplimente cu magneziu şi crom. “Tendinţa de a consuma dulciuri în exces este una dintre manifestările stresului cronic. Suplimentarea dietei cu magneziu din cereale integrale, banane, nuci rezolvă stările de stres. În ceea ce priveşte cromul, acesta contribuie la transferul glucozei din sînge în celule şi este folosit în procesele energetice la sintetizarea carbohidraţilor. Persoanele care au deficit de crom sînt mai expuse riscului de a dezvolta rezistenţă la insulină, hipoglicemie sau hiperglicemie”, atrage atenţia prof. dr Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare. Dacă abuzăm de dulciuri în mod frecvent, intrăm într-un cerc vicios care înseamnă probleme pancreatice, dezvoltarea rezistenţei la glucoză, diabet de tip II, supraponderalitate, obezitate.
ATENŢIE! La unele persoane, pofta de a mînca o bomboană sau o prăjitură apare imediat ce s-au ridicat de la masă. Potrivit nu­tri­ţi­o­niştilor, vinovat este excesul de carbohidraţi rafinaţi (pîine albă, spa­ghete). Pîinea albă, spaghetele au un index glicemic ridicat, ceea ce induce formarea unui nivel ridicat de insulină. În acest context, insulina neconsumată după masă întreţine apetitul pentru dulce. Specialistul nostru ne avertizează să nu ne păcălim pofta de dulce cu produse cu îndulcitori artificiali, gîndindu-ne că astfel consumăm mai puţine calorii. Consumînd produse cu îndulcitori, organismul nu mai are sursa de energie cu care s-a obişnuit. După ce simte că a primit o substanţă dulce, organismul se aşteaptă să primească şi caloriile respective şi nu le primeşte, ceea ce provoacă stres metabolic.

Nutriţioniştii ne recomandă să consumăm carbohidraţi cu asi­milare lentă (fructe, legume, cereale integrale) pentru preve­ni­rea supraponderalităţii, obezi­tăţii, bolilor cardiovasculare. De asemenea, fibrele alimentare din fructe şi legume ţin în frîu gli­ce­mia. Astfel sînt evitate şocurile insulinice şi este prevenit diabe­tul zaharat. Acest lucru este confirmat şi de dr Gillian McKeith în volumul “Eşti ceea ce mă­nînci”: “Anumite alimente ajută la reglarea nivelului de zahăr din sînge şi temperează pofta de dulciuri. Cerealele integrale şi legumele crude constituie alegeri excelente. Cartofii dulci şi dovlecelul ajută de asemenea la controlarea nevoii de dulciuri, fără să cauzeze o creştere a nivelului de zahăr din sînge, ca produsele pe bază de zahăr”.

Sursa: www.jurnalul.ro
Sursa foto: photobucket

Alunitele pot ucide cu rapiditate

SEMNE DE MAMA - Alunitele pot ucide cu rapiditate – melanomul, o afectiune tot mai raspandita


Alunitele au fost privite diferit de-a lungul timpului si in cadrul unor civilizatii diferite. In unele zone ale globului, micutele semne sunt considerate frumoase, in alte sunt privite ca niste defecte. E bine de stiut inca ca unele dintre alunite pot fi manifestarea celei mai periculoase forme de cancer de piele, melanomul.

Specialistii recomanda verificarea alunitelor o data pe luna si consultarea unui medic in cazul in care se remarca modificari de forma si culoare. Daca remarcati ca una dintre alunitele dvs. este mai mare decat v-o aminteati, are mai multe culori, sangereaza, curge sau sau are crusta, mergeti de urgenta la medic.

Melanomul este cel mai grav tip de cancer al pielii. În unele părţi ale lumii, în special în ţările vestice, numărul oamenilor care prezintă melanom este cu mult mai mare decât în cazul altor tipuri de cancer.

Diagnosticat la timp, melanomul este usor de tratat (chirurgie, chemioterapie sau radioterapie), in caz contrar se poate raspandi la alte organe – creier, plamani sau ficat. Printre factorii de risc specifici acestei forme de cancer se numara arsurile de soare, mai ales in copilarie, de aceea copiii trebuie protejati foarte bine de soare.

Numarul mare de alunite mareste, de asemenea, riscul. De melanom se poate imbolnavi oricine, dar pericolul este mai mare in cazul persoanelor cu pielea deschisa la culoare, blonde si cu ochi verzi sau albastri. De asemenea, o persoana are mai multe sanse sa se imbolnaveasca de melanom daca o ruda apropiata a suferit de aceasta boala.

Potrivit specialistilor, semnele de avertizare sunt: asimetria (alunita nu este simetrica si si-a pierdut obisnuita forma circulara sau ovala), marginile (conturul este neregulat), culoarea (alunita dezvolta mai multe culori sau umbre), diametrul (alunita are mai mult de 0,5 centimetri).

Cancerul de tip non-melanom se extinde mult mai lent si foarte rar ameninta viata. Monitorizarea digitala a alunitelor contribuie la detectarea precoce a melanomului si la identificarea alunitelor sanatoase. Aceasta noua tehnologie, numita microDERM Expert System For Advanced Screening For Skin Cancer, functioneaza facand o fotografie digitala si marind-o de 50 de ori pentru ca medicul sa analizeze alunita foarte detaliat. Aparatul analizeaza, de asemenea, imaginea si indica prezenta, absenta sau riscul de aparitie a melanomului, cu o acuratete de 94%.

Sursa

Choco margarina

Nestle Choco, specialitate instant pe bază de cacao şi lapte, este un produs dezechilibrat din punct de vedere nutriţional, cu un exces de glucide cu index glicemic foarte ridicat şi absorbţie rapidă şi grăsimi vegetale hidrogenate. Din cauza glucidelor, pancreasul endocrin va avea de suferit, fiind forţat să secrete o cantitate mai mare de insulină într-o perioadă scurtă de timp, avertizează profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare. Grăsimile vegetale hidrogenate afectează în mod grav buna funcţionare a funcţiei hepatice şi a sistemului cardiovascular. Din această cauză, utilizarea lor a fost limitată sau chiar interzisă în unele state, pentru a proteja populaţia de efectele lor nocive. Această compoziţie îi imprimă produsului analizat o valoare energetică foarte ridicată, motiv pentru care trebuie evitat de persoanele supraponderale şi obeze. Nici cei care vor să îşi păstreze greutatea în limite normale nu trebuie să abuzeze. De asemenea, trebuie consumat cu precauţie de cei care suferă de osteoporoză. Fosfaţii de sodiu împiedică fixarea calciului în oase, ducând la dezechilibrarea balanţei calciu-fosfor şi în final, în cazul unui consum frecvent, la apariţia osteoporozei şi a depunerilor anormale de calciu.
CONCLUZIILE SPECIALISTULUI

În urma analizei ingredientelor înscrise pe etichetă, specialistul nostru ne spune că Nestle Choco nu este recomandat copiilor, femeilor însărcinate şi care alăptează, supraponderalilor, obezilor, persoanelor cu afecţiuni cardiovasculare, hipertensivilor, bolnavilor renali, celor cu un profil
lipidic sanguin patologic, celor cu boli hepatice, celor cu status proinflamator sistemic, bolnavilor de cancer, persoanelor cu afecţiuni dermatologice, neurodegenerative. Diabeticii vor ţine cont de cantitatea de glucide şi vor cere sfatul medicului curant. Persoanele cu intoleranţă la lactoză sau cu alergie la soia vor testa produsul înainte de a-l consuma.
ETICHETA
Nestle Choco.
Specialitate instant pe bază de cacao şi lapte. Zahăr, cacao cu c
onţinut redus de grăsime 22% (unt de cacao 10%-12%), lapte praf degresat 13%, lactoză, grăsime vegetală hidrogenată, emulgator lecitină de soia E322, sare, stabilizatori, fosfaţi de sodiu E339, citraţi de sodiu E331, aromă. Valori nutriţionale medii: 100 g: energie 379 kcal/1602 kj, proteine 9,4 g, glucide 67 g, lipide 8,2 g. Energie o porţie: 95 kcal/401 kJ.
Sursa: www.jurnalul.ro

Alternativa ar fi sa ne preparam ciocolata calda chiar noi.

Aici gasiti 2 retete: CasutaLaurei

si Freshnet.

Romania, nr. 1 in Europa la cazurile de hepatita C


Romania ocupa locul 1 in Europa ca numar total de cazuri de hepatita C, conform datelor de prevalenta ale Organizatiei Mondiale a Sanatatii, si locul 4 ca rata a mortalitatii provocate de afectiunile hepatice

"Studiile epidemiologice derulate in Romania au dovedit ca rata prevalentei hepatitei virale C este mult mai mare in tara noastra, comparativ cu ratele inregistrate in tarile Uniunii Europene", a declarat, marti, prof. dr. Molnar Geza, consilier al ministrului sanatatii, intr-o conferinta de presa prilejuita de Ziua Mondiala a Hepatitei. Acesta a adaugat ca datele de prevalenta din studiile locale arata ca aceasta este cuprinsa, in Romania, intre 3,23% si 4,9% din populatie, comparativ cu 0,5% - 1% - media europeana.

Ce este Hepatita C?

Hepatita C este o afectiune a ficatului cauzata de un virus de tip ARN ce este transmis in principal prin sange in timpul transuziilor, al utilizarii drogurilor injectate si uneori prin contact sexual neprotejat. Exista 6 tipuri de genotipuri ale virusului hepatic C identificati pana in prezent, cel mai frecvent fiind genotipul 1.

Virusul hepatic C poate cauza atat forma acuta, cat si pe cea cronica a hepatitei, si e cea mai frecventa forma de hepatita dupa cele A si B. Spre deosebire de virusul hepatic B, virusul C produce afectiune cronica intr-un procent mult mai mare: 80% dintre adultii infectati cu virusul hepatic C vor produce o afectiune cronica (comparativ cu doar 5-10% dintre cei infectati cu virusul B).

Forma acuta a hepatitei C se refera la primele 6 luni de la infectarea cu VHC. Interesant este ca mai putin de o treime dintre pacientii infectati experimenteaza simptome nespecifice precum inapetenta, oboseala, durere abdominala, icter si simptome pseudo-gripale, simptome care rareori conduc la o diagnosticare corecta cu hepatita C. Persistenta VHC pe o perioada mai lunga de 6 luni, implica o afectiune hepatica cronica. Ca si faza acuta, faza cronica este de asemenea asimptomatica, boala fiind de cele mai multe ori descoperita accidental.

Grupurile cu cel mai mare risc de dobandire a hepatitei C sunt:
- persoanele care au facut o transfuzie inaintea anului 1992, cand au fost introduse testele de screening foarte sensibile
- persoanele expuse frecvent la produse de sange
- personalul medical care se poate intepa cu ace infectate
- consumatorii de droguri intravenoase, incluzandu-i pe cei care au consumat droguri cu multi ani in urma
- sugarii nascuti din mame infectate cu HCV.
Persoanele expuse frecvent la produse de sange includ:
- pacientii cu hemofilie (o boala de sange care necesita transfuzii repetate)
- pacientii cu transplante de organe
- pacientii cu insuficienta renala cronica (dializati)
- pacientii cu cancer, care necesita chimioterapie.
Alte grupuri care par sa aiba un risc relativ crescut pentru hepatita C sunt:
- persoanele cu comportamente sexuale cu risc crescut, parteneri multiplii si boli transmisibile sexual
- persoanele care abuzeaza de cocaina, in particular prin administrare intranazala, folosind instrumente deja folosite de altii.

Simptome

Ca si hepatita B, infectia hepatica cu virus C nu prezinta de obicei simptome specifice. Foarte putini pacienti manifesta simptome pseudo-gripale asociate cu pierderea in greutate, oboseala, dureri musculate, iritabilitate, greata, anorexie si icter in faza activa a hepatitei C (aceasta apare intre 2-26 saptamani de la infectare).

Nu degeaba suntem nr. 1 in Europa. La noi posibilitatea de a te infecta cu acest virus in cabinete de stomatologie, manichiura, etc. este foarte mare.

Biscuiti cu miros de miere

Mierea are o pondere de doar 3% din produs, în schimb zahărul şi uleiul vegetal hidrogenat sunt materia primă pentru biscuiţii cu miere Tess

Biscuiţii cu miere Tess au mai mult zahăr decât miere, ceea ce face ca produsul să fie dezechilibrat din punct de vedere nutriţional. Totuşi, nu este clar dacă zahărul invertit este folosit în proporţie de 75% (ceea ce ar fi ilogic, pentru că legea cere ca ingredientele să fie înscrise în ordinea descrescătoare a cantităţii utilizate) sau dacă gradul de inversie are 75 de procente. Oricum, cantitatea de glucide este foarte mare, ceea ce face ca pancreasul endocrin să fie stresat şi obligat să secrete o cantitate mare de insulină într-un timp scurt, avertizează profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare. Mai mult, biscuiţii cu miere Tess conţin şi o cantitate însemnată de ulei vegetal hidrogenat, care afectează buna funcţionare a ficatului, dar şi a sistemului cardiovascular. În aceste condiţii, mierea utilizată în proporţie de doar 3% nu mai are nici o valoare, iar organismul consumatorilor nu se mai poate bucura de efectele sale benefice. Amestecul de grăsimi hidrogenate şi zaharuri înalt rafinate face ca produsul analizat să aibă şi o valoare energetică mare, 341,3 kcal.
În urma analizei etichetei, specialistul conchide că biscuiţii nu sunt recomandaţi copiilor, femeilor însărcinate şi care alăptează, supraponderalilor şi obezilor, suferinzilor de maladii cardiovasculare, hepatice, renale, persoanelor care suferă de osteoporoză. Din cauza conţinutului de gluten, produsul analizat este interzis suferinzilor de celiachie. Persoanele care suferă de diabet vor cere sfatul medicului curant şi vor ţine cont de cantitatea de glucide. Cei cu alergie la soia vor testa produsul în prealabil înainte de a-l consuma pentru a vedea care este reacţia organismului. Suferinzii de maladii renale şi hipertensivii vor ţine cont de aportul de sodiu, ţinând cont că nu este recomandată depăşirea unei cantităţi de 6 g de sare/zilnic pentru o persoană adultă.
Ingrediente
Făină de grâu, zahăr, zahăr invertit 75%, ulei vegetal hidrogenat, zer praf, agent de afânare (bicarbonat de amoniu E503, bicarbonat de sodiu E500), sare, pesmet, emulgator (lecitină de soia E322), arome (miere de albine 3%). Valori nutritive 100 g: proteine 13,36 g, grăsimi 4,64 g, carbohidraţi 59.36 g, energie 341,3 kcal/1444,43 Kj.
Sursa: www.jurnalul.ro

Tu ce şampon foloseşti?

Tu ce şampon foloseşti?

ÖKO-TEST este un laborator neutru din Germania care testează produsele cosmetice de pe piaţă şi le dă calificative, astfel cetăţeanul să ştie cu ce “se otrăveşte” zilnic.


Şampon pentru păr normal:

Şampon anti-mătreţă:


Sehr gut - foarte bun

Gut - bun

Befriedigend – satisfăcător

Ausreichend - suficient

Mangelhaft – nesatisfăcător

Ungenügend - nerecomandat

Ţi-ai regăsit şamponul în această listă?!

Cu o particularitate! Aceste produse sunt fabricate pentru Germania si nu sub licenţă pentru România prin Bulgaria, Slovacia …

Acest catalog se găseşte, în Germania la chioşcurile de ziare.

Aştept ziua când o să apară şi la noi catalogul OKO TEST.

Detergentul nostru cel de toate zilele....


Cercetarile facute asupra produselor de uz casnic au demonstrat ca anumite ingrediente sunt daunatoare sanatatii, iar oamenii sunt intoxicati cu un numar mare de chimicale toxice. Un procent mare din ceea ce intra in contact cu pielea este absorbit in sange, ajungand astfel in sistemul circulator. Aerul din casa contine mai multi poluanti decat aerul din exterior, cauza fiind odorizantii de camera si produsele de curatat. Comisarul european care se ocupa de problemele de mediu sustine ca 40 % din bolile copiilor cu varsta mai mica de 5 ani sunt cauzate de factori precum substantele chimice din casa.

Pericol, in special pentru copii!

Detergentii sunt substante cu care omul intra in contact in fiecare zi. In compozitia acestora se regasesc substante deseori incriminate de declansarea unor manifesta ri alergice sau iritative. Dupa unele pareri, inalbitorii optici (fluorescenti) creeaza iluzia de alb, sporind de fapt stralucirea hainelor, prin convertirea razelor in spectrul UV (ultraviolete) la lumina. Pot provoca iritatii ale pielii la expunere indelungata la soare, iar cei mai multi nu sunt biodegradabili. Deversati in ape neepurate 100%, inalbitorii dauneaza grav mediului inconjurator. LAS, substanta ce se gaseste in compozit ia detergentilor, este un liniar alchil-benzen sulfonat utilizat in stare pura, ce poate cauza iritatii ale pielii in urma contactului prelungit. Printre ingredientele detergent ilor mai sunt intalniti nitrat i si parfumuri. Persoanele cu piele sensibila, in special copiii, risca o degradare grava a straturilor superficiale ale epidermului, sub actiunea particulelor de detergent care n-au fost inlaturate complet prin clatire, dupa spalare, din textura articolelor de imbracaminte. Luand ca exemplu doar afectiunea numita dermatita, trebuie spus ca aceasta provoaca inflamatii precum pielea uscata, hiperemie (piele rosie), prurit (mancarime), cruste si alte leziuni exfoliative, papule (leziuni hiperemice reliefate - bubite) sau vezicule (leziuni cu continut lichidian - basici).

Solutia pentru depasirea acestei probleme o constituie utilizarea detergentilor ecologici, deoarece o piele sensibila - cum este cea a copiilor - are nevoie de o atentie speciala.

Eşti mai mult decât o imagine!


Permite-mi să mă prezint. Numele meu este Anorexia. Anorexia Nervoasă, după cum îmi spun doctorii, dar poţi să îmi spui Ana.

Sunt poate cea mai bună prietenă a fiicei tale, a prietenei tale sau poate chiar a ta. Nu vrei să ne cunoaştem, sigur ne vom înţelege bine. Tu îmi dai din timpul tău, eu îţi iau pofta de mâncare, la început toată lumea o să te admire, cât de mult ai slăbit, bravo ţine-o tot aşa! Sigur, îţi dau putere şi control, gândeşte-te dacă poţi să îţi controlezi corpul poţi să controlezi absolut orice, poţi să fii absolut oricum vrei tu. Nu te las să greşeşti, trebuie să fii perfectă! Incet, încet o să renunţi la ciocolata cu alune, la tiramisu şi dacă ne înţelegem bine de tot, poate chiar şi la supa de găluşte. In schimb vei fi asa cum ţi-ai dorit dintotdeauna perfectă, hiperactivă, o sa studiezi mult, faci curăţenie în toată casa, nu doar în camera ta, o sa înveţi să găteşti, să ieşi cu prietenii, toată lumea în jurul tău o să fie fericită profa, mama, iar tu, tu o sa te simţi cea mea frumoasă din lume când începi să îţi simţi oasele bazinului, nodulii de la spate, în curând o sa intrii în jeanşii 34, şi dacă ne străduim un pic poate ajungem chiar la 32, Kate Moss o să arate ca un balon pe lângă tine, ştiu cât de mult o admiri. E doar o poză dintr-o revistă, o imagine de la TV.. în schimb tu pe bune o să fii reală şi perfectă.

O să scapi de toate privirile sfidătoare care se tot mira de cât de mult te-ai îngrăşat, mai frumoasă decât toate imaginile care îţi zâmbesc din reviste, societatea o să te accepte în sfârşit.. Trebuie să avem grijă însă, lumea din jur s-ar putea să observe, să încerce să te oprească, să îţi spună că eşti bolnavă şi ai nevoie de ajutor. Nu-i asculta, ei nu înţeleg nimic, îşi duc viaţa în mediocritate toţi la fel, după aceleaşi tipare, nu înţeleg cum e să vrei să fii perfect. Stai liniştită, nu eşti singura există o mulţime de siteuri proana, o să îţi faci prieteni noi care să te susţină, să te înveţe cum să uiţi de mâncare, cum să îi păcăleşti pe cei din jur, cum să consumi cât mai puţine calorii şi să arzi cât mai multă grăsime.

Sunt câteva lucruri la care trebuie sa fii atentă, mai întâi trebuie să ai grijă la ten o să fie mereu palid şi s-ar putea să te dai de gol, pentru asta există solarul, în plus o să arăţi mult mai slabă cu pielea bronzată. Părul începe să-ţi cadă iar pielea se deshidratează, trebuie să foloseşti muuuuultă cremă. Si ştii oricât de cald ar fi vara.. ţie o să îţi fie mai tot timpul frig, dar stai liniştită, corpul tău ştie cum să se descurce, o să se acopere singur cu un strat fin de păr. S-ar putea să ţi se pară un pic ciudat, dar priveşte partea bună a lucrurilor: încă două kilograme şi eşti perfectă! Mai ştii ce spunea mama, nici un lucru bun nu se obţine fără efort. Ahh şi am uitat să îţi spun cel mai tare lucru posibil, nu o să mai ai menstruaţie, dap.. ai auzit bine nu o să te mai chinui în fiecare lună. S-ar putea ca pe viitor să nu mai poţi avea copii, dar măcar o să îţi păstrezi silueta nealterată. Si încă ceva, trebuie să ai grijă la dinţi, vor fi foarte sensibili. Dar sigur, este un preţ prea mic pentru un scop atât de nobil.. Sursa


Anorexia nervoasa este o tulburare psihiatrica caracterizata prin refuzul de a mentine o greutate minima normala, deseori cu consecinte fiziologice severe. Pacientii au o imagine deformata asupra corpului lor, precum si o frica intensa de luare in greutate, in ciuda faptului ca prezinta o insuficienta ponderala severa.

Anorexia nervoasa este o tulburare a pubertatii si adolescentei – la 85% din pacienti debutul bolii are loc intre 13 si 18 ani. Tulburarea a fost observata si la varstnici, dar cu un prognostic mai putin favorabil.

Anorexia nervoasa are una dintre cele mai mari rate de mortalitate dintre toate tulburarile psihiatrice ( 5 -18%). Aproximativ 50% din pacienti se trateaza cu succes si mentin o greutate normala. Mortalitatea se datoreaza tentativelor de suicid si mai rar complicatiilor malnutritiei.

Semnele si simptomele anorexiei nervoase sunt:

- refuzul de a se alimenta

- varsaturi provocate dupa mese sau luarea de laxative sau diuretice

- slabire rapida

- refuzul de a mentine o greutate minima normala pentru varsta si inaltimea pacientului – - frecvent exista un deficit de cel putin 15% ce poate ajunge chiar la 50%

- refuzul pacientului de a accepta faptul ca este subponderal

- absenta menstruatiei timp de cel putin 3 luni sau modificari majore in ciclul hormonal

- constipatie, senzatie precoce de satietate, greturi

- caderea parului

- oboseala

- retard psihomotor – in special in stadiile tardive ale afectiunii

- anomalii ale semnelor vitale – hipotermie, bradicardie, hipotensiune
In plus, la 50% din pacientii cu anorexie nervoasa se observa tulburari depresive si distimice.

Complicatii

Anorexia nervoasa poate antrena consecinte grave.

Malnutritia antrenata de lipsa de alimentare duce la deficiente de proteine si la afectarea mai multor organe. Pe langa hipoglicemie si carente vitaminice, infometarea are drept rezultat eliberarea de opioizi endogeni si suprimarea functiei tiroidiene. Tulburarile neuroendocrine duc la intarzierea pubertatii, amenoree, anovulatie, nivel scazut de estrogeni, hormon antidiuretic scazut. Nivelul scazut de gonadotropine si hipogonadismul pot surveni la baietii afectati de anorexie nervoasa.

Complicatiile cardiace se refera la prolapsul de valva mitrala, tulburari ale ritmului cardiac, diminuare a volumului miocardului, sindromul QT lung, hipotensiune ortostatica si soc datorita insuficientei cardiace congestive.

Complicatiile renale includ diminuarea ratei de filtrare glomerulara, edeme, acidoza, hipokaliemie, alcaloza hipocloremica si hiperaldosteronism.

Efectele gastrointestinale ale anorexiei nervoase sunt constipatia, balonarea, intarzierea evacuarii gastrice.

In plus, anorexia nervoasa poate antrena pierderea osoasa, retard de crestere, afectarea nervilor si creierului si anemie.

Diagnostic

Caracteristica pacientilor cu anorexie nervoasa este negarea bolii si a nevoii de tratament. De obicei, pacientii sunt adusi la medic de catre membrii familiei, ingrijorati de starea adolescentului.
Diagnosticul anorexiei nervoase este stabilit pe baza simptomatologiei clinice – pierderea a cel putin 15% din greutatea corporala la o tanara cu amenoree ce neaga prezenta bolii. Grasimea corporala este de obicei foarte scazuta. Cheia diagnosticului este "teama de obezitate", care nu dispare nici dupa scaderea in greutate. La fete sau femeile tinere, amenoreea este necesara pentru stabilirea diagnosticului.

Criteriile de diagnostic pentru anorexia nervosa:

- refuzul de a mentine o greutate normala minima pentru varsta si inaltimea pacientului (de obicei mai putin de 85% din greutatea ideala)

- frica intensa de a lua in greutate

- imagine deformata asupra greutatii corporale – tulburari de imagine corporala si refuzul pacientului de a accepta faptul ca este subponderal

- ramenoree la femeile postmenarha (absenta ciclului menstrual timp de cel putin 3 luni)

Tratament

In absenta unui tratament, rata mortalitatii se apropie de 10%, desi formele usoare nedepistate de anorexie nervoasa rareori duc la decesul pacientei. Cu ajutorul tratamentului, cca 50% din pacienti isi recapata greutatea pierduta si previn complicatiile. Aproximativ 25% prezinta recidive, iar restul de 25% au un prognostic nefavorabil, cu recidive frecvente si complicatii fizice si mentale persistente.

Toti pacientii necesita un tratament de lunga durata, pentru a preveni posibilele recidive. In cazurile grave, cand pierderea in greutate este rapida si severa, iar greutatea corporala scade sub 75% din greutatea ideala, redobandirea greutatii normale este vitala.

Terapia nutritionala incepe prin furnizarea unor aporturi calorice de 30 - 40 kcal/kg/zi. La pacientul spitalizat, terapia are drept rezultat luarea in greutate cu 1,5 kg/ saptamana, iar in cazul unui tratament ambulator, cu 0,5 kg/ saptamana. Tratamentul este complicat de teama pacientului de a lua in greutate, de aversiunea sa fata de alimente si de negarea bolii.

Pierderea masei osoase este tratata prin administrarea de calciu si vitamina D. Psihoterapia individuala – in special terapia cognitiva- comportamentala - da rezultate satisfacatoare. Familia pacientului participa deseori la sedinte, tinand cont de legatura stransa dintre aceasta tulburare si relatiile familiale. Sedintele de psihoterapie sunt efectuate o perioada lunga de timp (cel putin un an).

Neurolepticele de generatia a 2-a (olanzapina) contribuie la luarea in greutate, reducand teama morbida de obezitate. Pentru tratarea depresiei, se prescriu medicamente antidepresive.

Sursa

Related Posts with Thumbnails
Powered By Blogger

Un fluturas .... pe scena vietii! © 2008. Template by Dicas Blogger.

TOPO