marți, 10 noiembrie 2009

Atentie la ce mancam!!!

CAPCANĂ Cumperi ieftin – mănânci toxic

Suc de portocale: E 290, E 330, E 952, E 54, E 951, E 211, E 414, E 420, E 102, E 110


Ispititoare pentru cumpărătorul sărac prin preţurile mici, produsele „marca cea mai ieftină” din lanţurile de magazine au mai multe E-uri şi adesea au calităţi nutriţionale inferioare produselor mai scumpe
„Colorantul carmin (E 120) din produsele cu carne e obţinut prin chelarea unui colorant dintr-o insectă, mai exact din femela de Dactilopius şi e toxic deoarece în timpul extracţiei e impurificat cu aluminiu, elementul chimic asociat cu Alzheimer-ul”
Cel mai ieftin lapte UHT costă 2.79 lei/litru, cel mai scump e în jur de 5 lei. Care e diferenţa? Ca şi compoziţie, cel mai ieftin UHT de pe piaţa e o amestecătură de substanţe: lapte de vacă, proteine din lapte şi frişcă. Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare, explică: „Este un lapte cu valoare biologică foarte scăzută, care a fost reconstituit din ce-a mai rămas din laptele iniţial după ce s-a scos tot ce se putea scoate: proteinele s-au extras prin procedee de osmoză-ultrafiltrare şi grăsimea prin centrifugare. Printre ingrediente e menţionat şi laptele. Vă daţi seama ce degradat trebuie să fi fost acest lapte, încât chiar şi după ce fabricanţii au adăugat în el celălalt ingredient, «proteina din lapte», procentul de proteină totală din produsul finit (1,5 g/ 100 ml) e aproape de două ori mai mic decât în orice alt lapte din comerţ. Frişca din compoziţie e folosită ca să salte procentul de grăsime şi pe post de emulgator, făcând laptele să pară mai mult decât este el, mai natural, mai savuros, să dea senzaţia de onctuos. În America chestia asta se pedepseşte”.

Mănânci pate – dai în malnutriţie
Pateul „premium” de pui, 200 de grame, costă 4.26 lei. Există şi cu 1.35. Ca ingrediente, ambele conţin 20% ficat de pasăre, carne de pasăre şi apă. Însă asemănările se opresc aici. În timp ce pateul ieftin conţine „slănină şi şorici”, pateul scump are ingrediente mai de soi: „ulei vegetal nehidrogenat, proteină vegetală din soia, smântână, sare iodată, zahăr, ceapă, sirop de glucoză, amidon de grâu”. Ca aditivi chimici, la ambele pateuri regăsim conservantul E 250 (nitrit de sodiu), colorantul E120 (carmin) şi potenţiatorul de gust E 621 (monoglutamat de sodiu), antioxidantul E 300 (vitamina C). Pateul premium conţine în plus patru aditivi blânzi: îngroşători E 452 (polifosfaţi) care „dezechilibrează balanţa dintre calciu şi fosfor şi împiedică fixarea calciului în oase”, emulgatori E472c (esterii glicerolici ai acidului citric) ce „nu dau reacţii adeverse”, conservant E 330 (acidul citric) care „în cantităţi mici nu dă reacţii adverse, ci doar în cantitate mare atacă dinţii şi acidifică mediul intern” şi antioxidant E301 (ascorbatul de sodiu), „fără efecte adverse”.
Deşi are cu trei E-uri mai puţin decât pateul premium, tot pateul săracului rămâne mai periculos, fiindcă are în compoziţie agentul de îngroşare E 407 (caragenan).
Gheorghe Mencinicopschi: „Caragenanul împiedică asimilarea mineralelor şi a unor grăsimi, ducând la carenţe de minerale (calciu, fosfor, magneziu) şi microelemente (seleniu-zinc) şi a unor grăsimi şi vitamine liposolubile (A,D, E, K) ducând la malnutriţie. Caragenanul poate avea acţiune laxativă, în unele cazuri provoacă alergii şi se degradează limitat în intestin în intermediari cu efect toxic ce pot provoca ulcer şi chiar cancer”.

Fusilli din făină inferioară şi ceai colorat
Pastele făinoase care costă doar 1.15 lei punga de 400 grame nu sunt făcute din soiul de grâu „Triticum durum” (care e mai bogat în proteine), ci din grâu comun: „Sunt făcute din făină inferioară de tipul 650. De aceea au cantitatea de proteină puţin mai mică: 11g/100 grame. În schimb au valoarea energetică foarte mare 75%”. Nişte paste fusilli premium costă 2.99 lei/pachet, însă au calităţi nutriţionale superioare: „Au mai puţine glucide şi au mai multă proteină: 71,8% glucide, 13% proteină, lipide 1,5 grame”.
La capitolul ceaiuri, produsele „modeste” cu aromă de fructe costă 1.19 lei – jumătate faţă de o marcă normală. Diferenţă de preţ – diferenţă de conţinut. În timp ce într-un pliculeţ ”modest” conţinutul de fruct e de maxim 30 %, la celălalt procentul de fruct urcă la 47%. La capitolul arome şi coloranţi, pe ambalajul ceaiului ieftin scrie doar „arome”, pe produsul celălalt e menţionat în clar: „Nu conţine coloranţi sintetici. Culoarea roşie e dată de culoarea naturală a ingredientelor sale. Arome naturale”. Verdictul profesorului Gheorghe Mencinicopschi este: „Ceaiul cu mai mult fruct şi fără aditivi chimici e mai bun”.

Ciocolată tip „nenorocire”
La raionul de ciocolată, tableta de 100 de grame şi preţ 0.79 lei are două ingrediente principale: zahărul şi margarina. Secundar conţine şi cantităţi mici de lapte praf, zer praf şi cacao pudră: „minimum de lapte 8.5%, minimum de cacao 6%”. Directorul Institutului de Cercetări Alimentare o descrie ca fiind: „O nenorocire la oricine o dai. Asta nici nu e ciocolată, de fapt. E aşa cum şi scrie pe ambalaj, tabletă de lapte cu aromă de cappucino. Nu e minciuna lor, e necunoştinţa oamenilor care văzând-o în forma asta de tabletă o asimilează cu ciocolata”. Comparativ, la o ciocolată cu cappucino care costă 2.69 lei, preţul se reflectă în plusul calitativ şi cantitativ de ingrediente: „masă de cacao, unt de cacao, unt concentrat, lapte praf degresat, praf de zer dulce, pastă mocca, aromă naturală, sare”.

Răcoritoarea neurotoxică, laxativă şi cancerigenă, la numai 0,94 lei - Cei mai ieftini 2 litri de suc de portocale costă 0.94 lei - de aproape patru ori mai puţin decât sucurile care domină piaţa. Care e reţeta din spatele preţului bun? „Apă, maltodextrină, aromă artificială, E 290, E 330, E 952, E 954, E 951, E 211, E 414, E 420, E 102, E 110”. Directorul Institutului de Cercetări Alimentare traduce: „E 952 şi E 954 au potenţial cancerigen, E 951 e cancerigen şi neurotoxic, E 211 şi E 102 pot declanşa sindromul de hiperactivitate şi deficienţă de concentrare la copii, E 414 interferă cu absorbţia vitaminelor şi sărurilor minerale, E 420 e laxativ, E 110 provoacă distrugeri cromozomiale cu potenţial cancerigen şi la animale provoacă retardare prin blocarea creşterii”.
Nu-i de mirare că, în comparaţie, un suc de 3,85 lei pare elixir de sănătate: „Apă, zahăr, suc de portocale minim 6% şi aromă de mango, arome naturale şi identic naturale, colorant beta caroten, E 290, E 330, E 414, E 445 şi E 300”. Pe lângă conservanţi şi coloranţi, profesorul Mencinicopschi atrage atenţia şi asupra îndulcitorilor artificiali din sucul low cost: „Valoarea energetică scăzută (0.114 kcal/ 100 ml) nu trebuie să ne încânte că ne ajută să slăbim, pentru că s-a văzut că edulcoranţii chimici de sinteză intenşi din acest suc păcălesc organismul dându-i senzaţia de dulce, dar nevenindu-i caloriile, întreţine o stare de foame, care te face să te îngraşi în final”.

Foi de plăcintă: 5 E-uri, 10 efecte adverse - Foietajul congelat de 4,79 lei/kg conţine cinci E-uri blânde: „E 1260, E 472, E 170, E 300, E 282”, care pot provoca doar dureri abdominale, diaree, vomă, balonare, tulburarea balanţei mineralelor, hemoroizi, migrene şi simptome asemănătoare crizei de vezică biliară şi pot tulbura simţul olfactiv şi gustativ. Un aluat un pic mai scump (5,49 lei/800 grame) se limitează la doi aditivi: colorantul beta caroten (E 160 a) şi antioxidantul acid ascorbic (E 300).
Caşcaval „light” în proteine - Caşcavalul de 15,99 lei/kg, adică cel mai ieftin, e obţinut din lapte de vacă pasteurizat, are doar 9% proteine, în timp ce caşcavalul de 20 de lei are 23% proteine la acelaşi conţinut de grăsime: 25%.
Profesorul Mencinicopschi explică ce s-a întâmplat: „A fost făcut din lapte din care s-a scos urda, probabil. S-a extras proteina din lapte, care s-a folosit la alte produse, după care s-a făcut caşcaval“. Mai mult, caşcavalul cel mai ieftin e şi mai sărac în energie (283 kcal/100g) decât cel premium (320 kcal/100 Kcal)”.

Brânza topită, pentru osteoporoză la vârste mici - Brânza topită de pe raftul cel mai de jos conţine în cantităţi descrescătoare următoarele: „apă, smântână, brânză, concentrat proteic din lapte, lapte praf”, în timp ce brânza de pe raftul de sus nu conţine apă deloc, ci doar derivate din lapte: „lapte degresat, brânză, unt, lapte praf degresat, smântână praf 0.1%”.
În ce priveşte aditivii, E-urile din ambele tipuri de brânză interferează cu fixarea calciului şi mineralelor în oase, însă cu cele cinci E-uri ale sale brânza ieftină e mai chimizată decât cea scumpă, care are doar trei aditivi: „E 339 (fosfaţi de sodiu) care dezechilibrează balanţa calciu-fosfor împiedicând fixarea calciului în oase, şi e o sursă de sare ascunsă, E 452 (polifosfat de calciu) care interferă cu fixarea calciului în oase şi în ultimă instanţă duce la apariţia osteoporozei la vârste mici, E 1420 (amidon modificat de cartofi) incompatibil cu sistemul digestiv uman, E 407 (caragenan) care duce la carenţe mineralo-vitaminice şi creşte riscul cancerigen şi E 330 (acid citric) care interferă cu fixarea calciului şi exacerbează apariţia cariilor dentare”.
Menţionăm că există şi produse din „marca cea mai ieftină” care nu au deloc E-uri.
Acestea sunt obţinute prin procese tehnologice care în mod tradiţional nu necesită utilizarea de aditivi: uleiul, legumele congelate, untul sau smântâna.
„Colorantul carmin (E 120) din produsele cu carne, deşi este natural- fiind obţinut prin chelarea unui colorant dintr-o insectă, mai exact din femela de Dactilopius- e o substanţă cu potenţial destul de toxic deoarece în timpul extracţiei e impurificat cu aluminiu, care este elementul chimic asociat cu Alzheimer-ul”. - Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare.

de Daniel BEFU | 13 IANUARIE 2009

Seja o primeiro a comentar

Trimiteți un comentariu

Părerea ta este importantă pentru mine ....

Related Posts with Thumbnails

Un fluturas .... pe scena vietii! © 2008. Template by Dicas Blogger.

TOPO